Kremlinul de zahăr nu face excepţie de la programul lui Sorokin, o distopie din care nu lipsesc nici satira, nici parodicul şi nici disponibilitatea nestăpânită a autorului pentru experiment stilistic şi creativitate la nivelul limbajului. Sorokin nu lucrează cu jumătăţi de măsură, obscenul şi grotescul fac, de asemenea, parte din arsenalul său, şarjând şi scuturând realităţile tulburi ale prezentului — fie ele camuflate sub straturi multiple de virtuoase procedee literare. În Kremlinul de zahăr, violenţa este fapt divers, cultura pare să se stingă de bunăvoie, iar elita şi, deopotrivă, poporul se bucură de libera circulaţie şi de răspândirea cocainei.
Kremlinul de zahar - Vladimir Sorokin - Curtea Veche, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu